🔤Așa cum am promis, am revenit cu informații privind ABC-ul igienei orale și în această lună, de data aceasta privind periuța electrică.
👥🤔Mulți dintre noi suntem în situația în care ne gândim dacă să trecem de la periuța manuală la cea electrică și care ar fi cea mai bună alegere dintre variantele prezente pe piață. 📰Vă invităm să aruncați o privire pe următoarele informații și “cine știe?!”, poate chiar vă ajută în alegerea periuței potrivite.
🦷Periuța de dinți electrică este considerată cea mai performantă în îndepărtarea plăcii bacteriene, prevenirea cariilor și a afecțiunilor gingivale. Acest fapt nu înseamnă că periuțele de dinți manuale sunt mai prejos. În realitate, majoritatea persoanelor nu acordă o atenție deosebită programului zilnic de igienă dentară, iar periuțele electrice ne ajută să ne îmbunătățim tehnica de periaj.
🔝 ⏱️Cel mai eficient mod de a controla timpul în care ne spălăm pe dinți este de a utiliza o periuță electrică ce prezintă încorporat un cronometru, care ne ajută să fim conștienți de timpul necesar pe care trebuie să îl alocăm periajului dentar. 🗝️Cheia pentru un periaj extraordinar este să curățăm cu blândețe, suficient timp și sistematic suprafețele interioare și exterioare ale tuturor dinților.
1️⃣ Scopul principal al unui periaj este îndepărtarea plăcii bacteriene care se depune pe dinți în urma alimentației, dacă aceste bacterii nu sunt eliminate frecvent din cavitatea bucală formează tartrul, ajung sub gingie și încep să distrugă osul care susține dinții. Cu toate acestea, trebuie să știți că utilizarea unei periuțe de dinți electrice nu reduce frecvența periajului, deși îndepărtează în unitatea de timp mai multă placă bacteriană și deci timpul periajului e mai redus, fiind suficiente 2-3 minute.
⏰Chiar dacă periuța de dinți electrică efectuează diverse mișcări, acestea nu compensează un periaj efectuat greșit, tehnica corectă este cea în sens vertical, adică întotdeauna dinspre gingie 🔴spre vârful dinților⚪.
▪️Capetele periuței electrice trebuiesc schimbate la 2-3 luni sau mai devreme, luând în considerare gradul de deteriorare al periilor.
▪️Specialiștii recomandă alternarea periuțelor electrice cu cele manuale, deoarece sunt zone care se igienizează mai bine cu ajutorul periuței manuale. De altfel, nu trebuie să renunțati la folosirea aței dentara, apei de gura și dușului bucal.
📌Un studiu a constatat că periuțele de dinți electrice au fost deosebit de utile pentru persoanele cu aparate ortodontice, deoarece facilitează periajul.
📌De asemenea, sunt cele mai practice în cazul persoanelor cu dizabilități, iar folosite de copii pot fi o modalitate distractivă de a-și spăla dinții, deoarece nu toți sunt interesați să se spele pe dinți. Dacă o periuță de dinți electrică este mai atrăgătoare pentru copilul dumneavoastră, aceasta vă poate ajuta să realizați o curățare orală bună și să stabiliți obiceiuri sănătoase cu el.
📌În comparație cu periuțele manuale, periuțele electrice moderne au încorporate senzori de presiune, care previn efectuarea unui periaj cu prea multă presiune, lucru care se întâmpla frecvent la periajul cu periuța manuală.
 
💫Echipa FSMDR vă sugerează cateva periuțe electrice potrivite necesităților și dorințelor dumneavoastră dintre cele mai bune și utilizate variante la ora actuală:
📌Mecanice: Acestea sunt primele tipuri de periuțe dentare automate concepute, la început, pentru persoanele cu dizabilități. În timp, aceste periuțe au fost îmbunătățite, realizând un periaj dentar foarte eficient prin mișcări de oscilație, rotație și pulsație de înaltă frecvență. Mișcarea de pulsație realizează dezorganizarea plăcii bacteriene, iar rotația împreună cu oscilația o îndepărtează. Eficiența lor în îndepărtarea plăcii bacteriene, a tartrului și colorațiilor extrinseci este dovedită clinic de zeci de ani. Pentru a vă veni în ajutor, vă sugerăm că o alegere care să bifeze caracteristicile esențiale ale acestor tipuri de periuțe sunt cele produse de firma Oral-B. Acestea dețin senzori de mișcare și presiune, programe speciale pentru diferite scopuri, conexiuni cu telefonul mobil📱 prin aplicații și temporizator pentru controlul eficient al timpului în care se realizează periajul. ⏱️
📌Sonice: O altă tehnologie care stă în spatele funcționării periuțelor electrice este tehnologia sonică. Conceptul acestei tehnologii constă în vibrarea filamentelor periuței cu o amplitudine și frecvență mare generând unde sonore ce determină în final îndepărtarea plăcii bacteriene. Studiile clinice arată o eficiență crescută în îndepărtarea plăcii bacteriene, a tartrului, efecte benefice la nivelul pungilor parodontale, îndepărtarea colorațiilor extrinseci și realizarea masajului gingival. Varietatea de periuțe din gama Philips Sonicare dețin toate însușirile necesare unei astfel de periuțe: moduri de periere speciale în funcție de necesitățile dumneavoastră cu temporizator încorporat⏱️, intensități diferite , senzori de presiune, toate acestea vor determina, în final, dezvăluirea unui zâmbet mult mai sănătos. 😁
❗Indiferent de periuța de dinți pe care o alegeți, regulile pentru menținerea igienei orale sunt aceleași, iar tehnica de periere va avea întotdeauna cea mai mare importanță